Vizitatori celebri și mai puțin celebri ai stațiunii

Pe spatele fiecărei cărți poștale sau a unei file de jurnal stă o poveste. Am strâns zeci de astfel de relatări de la fața locului, din Băile Herculane, care se întind pe parcursul a peste 200 de ani, de la călători din diferite pături sociale, oameni care și-au adus sau nu contribuția la dezvoltarea stațiunii, dar care și-au lăsat cu siguranță gândurile și impresiile așternute despre ce a fost și ce va mai fi Băile Herculane. Iată o colecție care cuprinde unele dintre cele mai memorabile povești. Băile Herculane au fost vizitate atât de oameni simpli, în căutarea sănătăţii, dar şi de personalităţi din domeniul politic, militar, cultural, spiritual sau universitar, frumuseţea şi sălbăticia locurilor, proprietăţile terapeutice şi condiţiile de cazare recomandând-o din plin. Vizitatorii Băilor Herculane se bucură de plimbări atât de încântătoare, cu Piața Băilor și parcul Cazinoului fiind chiar centrul vieții sociale a localității, iar după acestea urmează aleile de-a lungul Cernei. 

Din însemnările cronicarului Nicolae Stoica de Hațeg reiese vizita din toamna anului 1810 a Împăratului Francisc I și a Împărătesei Carolina (fostă Charlotte înainte de căsătorie), care au venit la băi pentru tratamente, iar de vizita acestora s-a ocupat timp de 8 săptămâni generalul Duca. S-au dat serbări în cinstea lor, au pescuit la Ogradena, apoi s-au oprit pentru a se îmbăia la Baia Neagră pentru mădulare, apoi la Baia de Ochi. “Seara, cinci lovituri de tun au dat semnalul pentru iluminare, iar pe munții din jur s-au aprins 200 de focuri în semn de bucurie, iar la Băi s-au luminat toate ferestrele, iar fanfare regimentului a cântat în fața reședinței under era Majestățile, iar poporul a strigat de trei ori – Vivat Împăratul!, iar Majestățile lor se găseau pe balcon și spuneau – Bravo, bravo, e vesel, aceasta e cu adevărat iluminare! La 2 octombrie au vizitat toate clădirile mari, restaurantul-hotel, clădirea administrației, vchiul han cameral, noua popotă militară, băile Ludwig, barăcile militare, aleea Duca, baia lui Hercule și Peștera Hoților. După aceea au fost duse în parcul Duca, înzestrat cu bănci și mese pentru odihnă, iar înaltele domnii au căpătat pofta mare să bea răchie și să mănânce.” Cronicarul mai povestește că, în acea perioadă, oamenii când construiau edificii noi, găseau deseori ruine romane, monede și alte antichități.

Alți vizitatori celebri: - Cronicarul banatean Stoica de Hateg aminteste si de sederea lui Tudor Vladimirescu în vara anului 1815, timp de două săptămâni. În anul revoluționar 1848 se găsea la Herculane și Nicolae Bălcescu, care venise în stațiune pentru a-l întâlni pe generalul Bem și a obține de la el adeziunea pentru formarea unei legiuni române.- În 1850 vine și Mitropolitul Șaguna, care, văzând că nu existau cărți bisericești, a donat câteva pentru a le folosi preoții locului.  - În 1889 domnitorul sârb Alexandru Obreanovici face tratament la băi.- În vara lui 1847 Vasile Alecsandri merge pentru “interese de sanatate” la Băile Herculane. După aproape 40 de ani, în 1884, Alecsandri revine la Herculane, căci reumatismul de care suferea cerea o îngrijire mai serioasă. De data aceasta, poetul a rămas timp de două luni, perioadă în care a fost vizitat de o delegație de 50 de bănățeni.- Într-o colecție fotografică putem vedea la Băile Herculane pe viitorul general George Manu, pe Nicolae Golescu și pe Alexandru Racoviță, pe marele neguțător și bancher bucureștean Alexandru Chirilof.- Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, întâlnim printre vizitatori pe Titu Maiorescu, George Coșbuc și pe poetul Ion Pillat.- 1937, Nicolae Iorga sosește la Herculane pentru tratamente. Iată ce relatează oamenii despre vizita lui: “Era foarte modest, în fiecare zi stătea de vorbă cu femeile de la băi, le întreba despre copii, cum învață la școală, le dădea sfaturi. Zicea că oamenii de știință trebuie să-și iubească țara și poporul, iar în zilele în care nu făcea baie, venea personal, trecând prin parc și peste pod să spună la toată lumea bună ziua.”  

În 1825 sosește la Băile Herculane marele intelectual, Dinicu Golescu, reprezentant de seama al Iluminismului românesc, care poposește în stațiune pentru tratamente, constatând și el caracterul medical al Băilor, el relatează: “Aciia sunt feliurimi de ape metalicești, firește fierbinți, una dintre ele este atât de fierbinte, încât este peste putință ca omul să-și țină trupul sub cursul apii, măcar până la a număra de la una la cinci. Aciia sunt zidiri destule, pentru întrebuințarea celor ce vin, spre câștigarea sănătății: mai vârtos o zidire foarte mare și frumoasă, ce s-au săvârșit în anul 1824 cu cheltuială împărătească, care, bez cele lante trebuincioase, are numai odăi peste una sută patruzeci. Aicia sunt și toate ceale trebuincioase: cum dohtori, spițărie, gearahi [i. e. chirurgi], birt […] aciia am văzut oițier atât de prăpădit, încât în pătură l-au luat din caleașcă, și l-au dus în odae, avându-și mâinile și picioarele zgârcite de tot, și în 16 zile, l-am văzut drept și pe picioare cu o nespusă bucurie în fața obrazului. […] De la Mehadia, drum ca de 3 ceasuri, este un oraș mic ce se numește Orșova, în marginea Dunării, unde este hotarul Austrii de către Prințipatul Valahii și al Serviii.” - Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele: făcută în anul 1824, 1825, 1826, Buda, 1826. 

Johann Wolfgang Goethe scrie mai multe rânduri în care îl compară pe Johann Kaspar Steube de-a dreptul cu Plutarh, unul al istoriei personale, e drept. Maestrul literaturii germane se referea la volumul Drumeţii şi destine,  în care aventurierul Kaspar îşi povesteşte rătăcirile prin Olanda, Italia, mai apoi prin Malacca, de prin exotica Peninsulă Malaiezia, pentru a ajunge, în cele din urmă, în capitala Banatului imperial, Timişoara, prin 1772 și în cele din urmă trecând și prin Mehadia și Băile Herculane. Notele de călătorie ale lui Johan Gaspar Steube descriu perioada cât a stat Steube în Banat astfel: “Aceste renumite izvoare cunoscute deja pe timpul romanilor...se găsesc unde râul Szerna se prăvale de pe muntele Mororut prin strâmtori, la 2 ceasuri de granița vestică a Valahiei și curge într-o vale înfricoșătoare, acolo sunt 13 izvoare cu diverse reacții și puteri curative.” Steube pomenește de toate băile existente, menționând și bolile pentru care oamenii vin să se trateze. Continuă “Ciudat așezată e baia de sudații a încheieturilor, o peșteră stâncoasă unde apa este așa de fierbinte, că dacă un strop pică pe o parte neacoperită a corpului, produce o bășică, iar aerul dă cea mai puternică transpirație sau se poate direct fierbe un ou. Foarte mult te uimește construcția robustă a vlahilor, care înnoată ore întregi în această apă fierbinte și care sar apoi în Cerna, în apa rece ca gheața.” El oferă o descriere cuprinzătoare a întregii stațiuni, văzută ca un conglomerat de clădiri improvizate puse peste ruinele vechii civilizații care au folosit apele termale în trecut.

Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke a fost Șeful Statului Major General al armatei prusace timp de peste 30 de ani. Cu prilejul deplasării la Constantinopol, la sfârșitul anului 1835, Moltke a trecut și prin Țara Românească, pe care a străbătut-o de la Orșova (unde venise cu vaporul pe Dunăre), până la Giurgiu. El a lăsat două relatări asupra acestei călătorii; una în scrisorile sale, iar cealaltă în jurnalul de călătorie. "Cele mai interesante pentru mine au fost Băile Herculane. Izvorul iese dintr-o peșteră sau grota numită grota cu aburi, venind din tainele infernului și cu atâta putere, încât are un debit de 5000 picioare cubice de apă și este, alături de Geizerii din Islanda, izvorul cel mai bogat din toată Europa. Cu un vuiet ciudat curge năvalnic, dintr-o crăpătură în stance, și vine apoi în bai. Temperatura sa variază foarte mult, căci în timp de ploi permanente are numai 18° iar uneori 39° Reaumur, apoi căldura din grota provoacă pe moment transpiraţia. Dar eu am găsit în grotă numai o căldură plăcută. Ceea ce dă acestui interesant fenomen natural un nou farmec sunt amintirile istorice. Izvoarele acestea erau cunoscute și deosebit de apreciate de romani, care le numeau aquae sacarae sau fontes Herculis. Aici era cantonata Legiunea V Macedonica şi se găsesc o mulţime de pietre cu inscripţii romane, încastrate în zidurile cladirilor şi pe drumuri. Multe au fost transportate la Viena ca şi monedele şi alte <antichităţi>. Timp de o mie cinci sute de ani apele acestea au fost complet astupate; trebuie să le fi rămas necunoscute chiar turcilor, deşi ar fi fost pentru ei o descoperire preţioasă şi de dorit. De abia după izgonirea otomanilor le-a descoperit din nou Feldmareşalul conte Hamilton".

În anul 1906, Pavel Jumanca, pedagogul bănățean și omul politic reputat din perioada interbelică, vizitează Băile Herculane. Era suspect de tuberculoză şi, la fel ca şi alţi urmaşi ai grănicerilor, a beneficiat de gratuităţile oferite de către Comunitatea de Avere a fostului Regiment Confiniar Româno-Bănăţean nr. 13 din Caransebeş. Despre timpul petrecut în staţiunea din sudul Banatului acesta îşi amintea în jurnal: „Am stat, după posibilităţile mele – la Casa grănicerească. Găzduirea era gratuită, de asemenea şi băile pentru urmaşii grănicerilor de altădată. Casa grănicerească avea o seamă de camere mai mari, cu paturi multe, unde locuiau de-a valma, bărbaţi, femei, copiii…Doctorul Szörény îmi prescrisese 15-20 de băi. Ca să mai scurtez din timp, făceam câte două pe zi. Înainte de amiaz mă scăldam la baia de pucioasă, iar după amiaz, la băile de sare. Baia era comună, că numai aici se acorda gratuitate. La cabină se plătea. Am stat la Herculane numai o săptămână, dar am făcut toate băile prescrise”.

Acum peste 120 de ani, un lucrător ceferist, Gr. P. Ștefănescu, a fost la tratament la Băile Herculane și a consemnat în ziarul Tribuna Ceferistă un inedit reportaj despre stațiune. Printre fericiții cari au fost anul acesta la cea mai renumită localitate balneară din țară, și una din cele mai de frunte din Europa se găsia și scriitorul acestor rânduri, care după un serviciu de peste 33 ani colecționând reumatisme și alte boli specifice ceferiștilor, s-a recreiat încercând o ușurare a durerilor care de mult trebuia să fi venit. (...) Am intrat seara în Băile Herculane și am tras la Hotelul Severin. A doua zi Duminică 1 iulie, m-am sculat pela 4 dimineața și deschizând fereastra, avui o priveliște încântătoare: jos, sub zidul hotelului, Cerna curgând sgomotos la vale, iar dincolo de Cerna se vede Suscul, ce atinge înălțimea de 1123 m. Totul îmbrăcat în verde, totul arată a viață și te face să te gândești numai la măreția Dumnezeirei. (...) enumeră băile, hotelurile, spațiile publice și administrative, edificiile religioase, vilele private, apoi...Cântă muzica militară, dimineața, dupa ameaza și sara până târziu în toate zilele, e sală de lectură, teatru de vară, sală de muzică, de concert, cinematograf, bodegi, restaurante și lăptării nenumărate, librării și depozite de jurnale, prăvălii cu de toate, bijutier și ceasornicar, magazin de consum, pepinieră de zarzavat și de flori, fabrică de ghiață, piață de legume, măcelărie, cafenea turcească cu rahat și dulcețuri aduse din Insula Ada-Kalech, stabiliment de hidroterapie, 2 frizerii și o farmacie. Ca mijloace de transport sunt 50 trăsuri elegante, cu doi cai buni, apoi căruțe pentru bagaje și 3 automobile de curse. Seara cântă muzica și lumea mișună pe toate aleele cu neastâmpăr, însetată de aer curat. (jurnal 1-30 iulie 1923).