O Împărăteasă pe malul Cernei

Poate cea mai marcantă personalitate de care este legată istoria Băilor Herculane este cea a Împărătesei Elisabeta de Wittelsbach (1837-1898), soția lui Franz Joseph, care a devenit timp de peste 140 de ani cel mai mare ambasador al stațiunii. Soţia lui Franz Josef a fost fascinată de frumuseţea şi de măreţia Băilor Herculane, pe care le-a vizitat în repetate rânduri, Sissi a fost ultima mare personalitate politică internațională îndrăgostită de Banat.

Împărăteasa Sisi (așa cum era alintată de familie) a ajuns la Băile Herculane  pentru prima dată în 1884, la recomandarea medicilor de la curte, care i-au prescris staţiunea din cauza reumatismului de care suferea. Începând cu anul 1880, împărăteasa a început să renunţe la călărie, o pasiune căreia îi alocase, până în acel moment, o bună parte din timpul ei liber. Fiind o persoană activă, a trebuit să suplinească această formă de mişcare cu altceva. A fost momentul în care Elisabeta şi-a descoperit pasiunea pentru drumeţie, pe care a început s-o practice cu multă perseverenţă, pe vreme bună sau rea, pe căldură sau ploaie. Luând în considerare cele două probleme, tratarea afecţiunilor reumatice şi dorinţa de a face mişcare în natură, împărăteasa a ales străvechea staţiune de pe Valea Cernei, pe care a îndrăgit-o încă de la primul sejur petrecut aici, în 1884, fapt pentru care revine încă de patru ori, în 1887, 1890, 1892 şi în 1896, cu doi ani înainte de tragicul ei deces.

Evenimentul sosirii împărătesei la Băile Herculane, în anul 1887, avea să fie semnalat încă din luna martie, când presa locale a început să comenteze ştirea că Elisabeta va petrece un sejur de şase săptămâni, însoţită de o suită de 36 de persoane. Zi şi noapte se desfăşurau lucrările de renovare la Vila Tatarczy, vila administratorului staţiunii în care avea să locuiască împărăteasa şi, care avea să poarte, din acel moment, numele de Vila Elisabeta. Lucrările erau atent supravegheate de consilierul de curte, Linger. S-a comandat mobilier special pentru împărăteasă. La parter, s-a amenajat un Salon de primire, cu oglinzi de Veneţia şi un candelabru cu sticlă de Murano. Deja ştirea se propaga cu repeziciune în lumea mondenă a vremii şi multe familii aristocrate şi-au făcut rezervare la administratorul Băilor, Carol Tatarczy, pentru a petrece un sejur în staţiune, atât timp va sta şi împărăteasa.

Cunoscând pasiunea împărătesei pentru drumeţii, administraţia staţiunii a dispus ca toate traseele din jurul staţiunii, aşa numitele trasee de cură, să fie pregătite, băncuţele şi chioşcurile pentru popas, reparate, potecile curăţate şi semnalizate, iar în situaţia în care Sisi ar parcurge traseul peste munte, la Vârciorova, un batalion român de vânători de munte era pregătit pentru a da onorurile cuvenite şi pentru a asigura garda împărătesei. Luni, 4 aprilie 1887, la ora 5:30 dimineaţa, trenul imperial ajunge în gara din Timişoara, Sisi coboară din tren şi ia micul dejun împreună cu doamna de onoare, contesa Sarolta de Majlath, în restaurantul gării. Recunoscută fiind rapiditatea cu care servea masa, de multe ori, doar ciugulind numai, ca o pasăre, din felurile de mâncare, companionii rămânând de multe ori nemâncaţi, după numai 12 minute, împărăteasa este din nou în tren, care plecă mai departe la Baziaş, unde ajunse la ora 9:00. La Baziaş, spectaculosul traseu ales de împărăteasă pentru a ajunge la destinaţia mult dorită, Băile Herculane, continuă pe Dunăre. Împreună cu suita imperială, împărăteasa se îmbarcă pe nava Orient pentru a continua călătoria pe apă, prin sălbaticul defileu al Dunării, pe la Porţile de Fier, până la Gura Văii şi, de aici, iarăşi înapoi la Orşova. De la Orşova, Elisabeta pleacă spre Băile Herculane, unde ajunge, după amiaza, la ora 17:00. Pe tot parcursul călătoriei, primirile oficiale au fost interzise, conform dorinţei exprimate de împărăteasă.

 Fiind o fire melancolică şi o mare iubitoare de natura, împărăteasa se plimba ore întregi prin galerii şi prin împrejurimile staţiunii, având chiar și un traseu preferat. Acest traseu turistic se constituie din mai multe foișoare amenajate în puncte cheie de-a lungul potecilor ce străbat pădurea situată pe versantul Cerna, care înconjoară o latură a stațiunii Băile Herculane. În drumul său pe potecile zig-zag printre copaci, Sisi a descoperit ce panorame extraordinare se dezvăluie îndrăznețe și îmbracă stațiunea într-un decor de vis. Primul astfel punct de belvedere se află la Foișorul Ciorici. A urmat apoi o urcare abruptă a versantului și ne putem doar imagina devotamentul Împărătesei față de călătorii, dacă a reușit să urce o asemenea înclinație, care azi îl poate pune în dificultate și pe un călător mai experimentat. Odată ajunsă în vârful versantului, Sisi a rămas surprinsă, exclamând „Ce frumos e aici! Ce mi-ar plăcea ca mâine dimineața să iau aici micul dejun!”. Însoțitorii ei au fost atât de mișcați de pasiunea cu care a exprimat aceste cuvinte, încât 80 de muncitori s-au mobilizat pentru ca a doua zi Împărăteasa Sisi să poată servi micul dejun, bucurându-se de panorama extraordinară asupra stațiunii. Astăzi, acolo se înalță Foișorul Roșu, cunoscut și ca Foișorul Sisi.

Sejurul împărătesei la Băi din primăvara anului 1887 a avut printre urmările sale nu numai petrecerea sărbătorilor pascale în staţiune, ci şi o întâlnire de magnitudine monarhică, cea cu regii României, Carol I şi soţia sa, Elisabeta. Cele două femei s-au împrietenit, legate fiind de pasiunea comună pentru poezie şi mai ales pentru creaţiile scriitoruluii german Heinrich Heine. Discuţiile redate în jurnalul Elisabetei de România dezvăluie că împărăteasa Austriei era o fiinţă retrasă, timidă şi neînţeleasă. Într-una din conversaţii Sisi îi mărturisea Elisabetei cât de mult urăşe să fie urmărită cu privirea în timpul ceremoniilor oficiale și cât de mult o plictisesc acestea. Carmen Sylva scria despre Sisi: ”Oamenii au vrut să îi impună unei zâne armura protocolului rigid şi dichisit; dar zâna nu s-a lăsat subjugată şi îşi întinde aripile şi zboară când lumea o plictiseşte. Elisabeta dispreţuieşte aprobarea oamenilor, dar în ciuda tuturor lucrurilor în ea există o vitalitate puternică dornică să se manifeste. Îşi iroseşte excesul de energie în plimbări pe jos şi călare, în călătorii şi poeme. Se dăruieşte acestor activităţi cu pasiune pentru a fugi de tot ce o sufocă”.

Ultima vizită a Împărătesei Sissi în România se spune că ar fi avut loc în 1896, când l-a însoţit pe Franz Joseph la inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier. La eveniment au fost prezenţi: Franz Joseph, Alexandru I al Serbiei şi Carol I, regele României. După ce canalul a fost inaugurat cu fanfară şi focuri de artificii pe nava ”Franz Joseph”, cele trei familii regale au sărbătorit la un bal organizat la Cazinoul din Băile Herculane. În cinstea Împărătesei Sisi, în România i-au fost ridicate două statui, una la Caransebeş şi una la Băile Herculane. În timp a rezistat doar statuia de la Caransebeş. S-a făcut apel la sculptorul maghiar Ianos Horvay, pentru a sculpta imaginea ei, se pare că monumentul respecta întocmai caracteristicile fizice ale acesteia. Realizată din marmură de Ruşchiţa, în 1914, a fost inaugurată abia în 1918. Mulţi ani nu s-a mai ştiut nimic de ea. În anul 2000 a fost găsită îngropată în fundaţiile unei biserici din Caransebeş.

Frumuseţea zonei i-a inspirat împărătesei următoarele versuri: " Tu, vale liniştită, adăpost al nimfelor,/ Tu, loc al zânelor, încântător de frumos,/ În care Cerna spumegă adâncă şi rece,/ Şi Domogledul visează în eter,/ Iar verdele coboară în valuri/ Şi urcă apoi până în ceruri;/ Iedera se smulge de pe stânci,/ Platanii se împletesc cu stejarii,/ Flori necunoscute înfloresc graţioase/ Iar verdele este asemenea smaraldului muşchilor:/ Am fost aici, unde am găsit în pădure/ Cântecul numit Carmen Silva;/ De aceea, te salut de multe mii de ori/ Vale a Cernei, tu, valea mea iubită!". 

Sursă bibliografie: Dorin Bălteanu, vol. II al cărții ”Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane”, Ed. Info Craiova, 2011.